DOUĂSPREZECE DOVEZI CARE ATESTĂ CĂ MUHAMMAD 

(PACEA ASUPRA SA!)

A FOST UN PROFET AUTENTIC

Fraţi şi surori din toata lumea! Prin acest eseu nu urmăresc să mă adresez numai celor care au aderat la Islam – la care subscriu şi eu – ci mai degrabă tuturor bărbaţilor şi femeilor din întreaga lume.

Doresc să-I adresez lui Allah rugămintea de a face posibil ca acest eseu să ajungă la urechile tuturor, să treacă pe sub privirile tuturor semenilor, şi să fie înţeles de fiecare inimă… Muhammad, fiul lui Abdullah, este Profetul lui Allah şi Ultimul Mesager trimis de Allah locuitorilor acestui pământ. Fraţi şi surori de pe întreg cuprinsul acestui pământ! Ar trebui să ştiţi că Trimisul, în persoana lui Muhammad, fiul lui Abdullah (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) este cu adevărat Trimisul lui Allah. Dovezile care demonstrează autenticitatea acestuia sunt numeroase. Nimeni nu ar putea ignora aceste semne decât numai un necredincios, şi numai din aroganţă.

Dintre aceste dovezi:

1. Muhammad (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) era analfabet, incapabil să citească sau să scrie, şi a rămas astfel până la moarte. Printre cunoscuţi era ştiut drept un om franc şi de încredere. Înaintea primirii revelaţiei, nu avea nici un fel de cunoştinţe anterioare în domeniul religios şi nu îi fusese trimis nici un Mesaj. Şi a rămas astfel în primii săi patruzeci de ani de viaţă. Apoi a intervenit Revelaţia prin intermediul Coranului, acela pe care îl ţinem in mâinile noastre. Acest Coran cuprinde majoritatea povestirilor menţionate de scripturile anterioare, rememorând aceste evenimente cu lux de detalii, ca şi când ar fi fost trăite aievea. Aceste istorisiri au fost revelate în forma în care sunt relatate în Torah revelată lui Moise şi in Evanghelia lui Iisus. Atât evreii cât şi creştinii au fost incapabili să creadă ceva din cele spuse de el.

2. Muhammad (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) a prezis, de asemenea, tot ceea ce i se va întâmpla lui şi comunităţii sale după moartea sa, cu privire la victorie, la îndepărtarea domniilor tiranice ale lui Chosroes (titlu regal dat regilor Zoroaştri din Persia) şi Cezar, si răspândirea religiei islamice pe întreg pământul. Aceste

evenimente s-au petrecut exact aşa cum a prezis Muhammad, ca şi când acesta ar fi citit viitorul dintr-o carte deschisă.

3. Muhammad (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) a adus cu sine, de asemenea, un Coran care reprezintă vârful cel mai înalt al elocvenţei şi clarităţii.

Coranul a însemnat o provocare pentru breasla marilor filologi arabi ai acelor vremuri, care iniţial l-au defăimat, în sensul de a încerca să creeze un singur capitol asemenea Coranului. Oamenii de litere arabi care au trăit in perioada coranică nu au putut contesta acest Coran. Într-adevăr, până în zilele noastre, nimeni nu a îndrăznit să pretindă că ar fi în stare să compună structuri de cuvinte care să egaleze – sau măcar să se ridice la aproximativ aceeaşi înălţime – succesiunea, graţia, frumuseţea şi splendoarea acestui Coran măreţ.

4. Istoria vieţii acestui Nobil Profet a fost un exemplu perfect de verticalitate, îndurare, curaj, generozitate, de îndepărtare de tot ceea ce este rău şi de ascetism în toate problemele lumeşti, în timp ce se străduia doar să obţină răsplata în Viaţa de Apoi. Mai mult, în toate acţiunile şi activităţile sale, a fost întotdeauna atent şi cu frica de Allah.

5. Allah a inculcat o mare iubire pentru Muhammad (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) în inimile acelora care au crezut în el şi care l-au cunoscut. Această dragoste a ajuns la un astfel de nivel încât oricare dintre partizanii săi s-ar fi sacrificat pe sine de bună voie, pe mama sau pe tatăl său pentru Muhammad. Până in zilele noastre, aceia care cred în Muhammad îl cinstesc şi îl iubesc. Oricare dintre aceia

care cred în el ar plăti cu propria familie sau bogăţie ca să-l vadă, chiar dacă şi numai o dată.

6. În întreaga istorie nu se cunoaşte alt caz în care s-a păstrat biografia unei persoane la

din istorie. Pe întreaga planetă nu se cunoaşte o altă persoană care să fie prezentă în gândurile celor care cred în el în fiecare dimineaţă şi seară, şi de multe alte ori peste zi.

Atunci când îşi amintesc de Muhammad, cei care cred în el îl salută şi se roagă la Allah să-l binecuvânteze. Ei fac aceasta cu inimile curate şi pline de iubire autentică pentru el.

7. Şi nici nu a existat vreodată un om pe pământ ale cărui fapte să fie urmate încă de cei care cred în el. Aceia care cred în Muhammad, dorm aşa cum dormea el; se purifică (prin spălarea abluţională rituală) aşa cum proceda el; şi aderă la această practică prin modul de a mânca, bea, şi a se îmbrăca. Cu adevărat în toate aspectele vieţii lor, credincioşii în Muhammad aderă la învăţăturile pe care acesta le-a răspândit în sânul lor şi la drumul pe care acesta a călătorit de-a lungul vieţii. Cu fiecare generaţie, de atunci şi până în zilele noastre, cei care cred în acest Nobil Profet au aderat pe deplin la învăţăturile sale. În cazul unora, acest lucru a ajuns la un astfel de nivel încât să-şi dorească să urmeze şi să adere la “calea” Profetului în materie de probleme personale pe care, altfel, Allah nu le-a avut în vedere pentru a constitui o obligaţie ce trebuie respectată. De exemplu, unii preferă să consume doar acele mâncăruri specifice şi să poarte doar acele straie anume care-I plăceau Profetului.

În plus faţă de acestea, aceia care cred în Muhammad repetă acele laude aduse lui Allah, acele rugăciuni speciale şi invocari pe care acesta obişnuia să le spună în timpul fiecărei sale acţiuni pe timp

de zi şi de noapte: ce spunea atunci când saluta oamenii, când intra sau ieşea din casă, când intra sau ieşea din moschee, când intra sau ieşea din baie, când mergea la culcare sau se trezea din somn, când

observa aparitia semilunii pe cer, cand observa apariţia noilor fructe în arbori, când mânca, bea, se îmbrăca, călătorea, călărea şi se întorcea din călătorie, etc. Dacă ignorăm aceste aspecte, toţi aceia care cred în Muhammad îndeplinesc pe de-a-ntregul – în cele mai mici detalii – fiecare act de venerare – precum rugăciunea, postul, pomana şi pelerinajul – după cum a predicat şi practicat însuşi acest Nobil Profet (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!). Toate acestea permit celor care cred în el să-şi trăiască viaţa în toate aspectele ei având acest Nobil Profet drept exemplu, ca şi când lar avea în faţa lor aievea, model de urmat în toate acţiunile lor.

8. Nu a existat vreodată şi nici nu va exista un om pe faţa pământului care să se bucure de o asemenea iubire, respect, cinste şi supunere în toate aspectele – de mică sau mare importanţă – aşa cum s-a bucurat acest Nobil Profet.

9. Înca de pe vremea sa, în fiecare regiune a acestui Pământ şi în fiecare epocă, acest Nobil Profet a fost urmat de oameni din toate rasele, de toate culorile şi din toate naţiunile. Mulţi dintre aceia care l-au urmat fueseseră anterior creştini, evrei, păgâni, idolatri sau atei. Printre cei care au ales să-l urmeze se numărau aceia care se remarcau printr-o

judecată sănătoasă, prin înţelepciune, reflecţie şi previziune. Ei au ales să-l urmeze pe acest Nobil Profet după ce au fost martorii semnelor care demonstrau autenticitatea acestuia şi ale dovezilor privind miracolele înfăptuite de el. Ei nu au ales să-l urmeze pe Muhammad din obligaţie sau constrângere, sau pentru a continua tradiţia părinţilor lor.

Într-adevăr mulţi dintre adepţii acestui Profet (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) au ales să-l urmeze în perioada în care Islamul se bucura de o mai mică recunoaştere, când existau doar câţiva musulmani, şi când adepţii săi erau supuşi unor persecuţii severe. Mulţi dintre aceia care l-au urmat pe Profet (fie ca binecuvântările

şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) nu au făcut aceasta din dorinţa de obţine unele beneficii materiale. Într-adevăr, mulţi dintre adepţii săi au suferit extraordinar de mult de pe urma răului si persecuţiilor abătute asupra lor ca urmare a devenirii partizani ai acestui Profet. În ciuda acestor rele şi persecuţii, nimic din cele menţionate nu i-a întors

din drum. Fraţi ai mei! Toate acestea dovedesc clar oricărui om înzestrat cu raţiune că acest Profet a fost cu adevărat şi fără tăgadă mesagerul lui Allah şi că nu a fost un simplu om care a pretins că are darul profeţiei sau care a vorbit de Allah fără ştiinţă.

10. Datorită acestor lucruri, Muhammad a fost propovăduitorul unei mari religii prin crezul şi forma ei de prezentare. Muhamad l-a descris pe Allah cu atributele perfecţiunii desăvârşite, şi în acelaşi timp într-o manieră liberă de intenţia de a-i atribui orice imperfecţiune. Nici măcar filosofii sau întelepţii nu ar putea să-L descrie astfel pe Allah. Cu adevărat este imposibil să ne imaginăm ca o minte umană ar putea concepe o fiinţă

existentă care poseda o astfel de deplină potenţă/capacitate, ştiinţă şi măreţie; Care a supus creaţia; care a cuprins totul în Univers, la scară mica sau mare; şi Care poseda o astfel de îndurare fără cusur. Nu stă în capacitatea niciunei fiinţe umane să creeze o astfel de lege perfectă bazată pe dreptate, egalitate, îndurare şi obiectivitate în toate

domeniile activităţii umane pe acest pământ, asemenea celei pe care a revelat-o Muhammad – precum cumpărarea şi vânzarea, căsătoria şi divorţul, închirierea, mărturia, custodia şi toate celelalte contracte care sunt necesare susţinerii vieţii şi civilizaţiei pe pământ.

11. Este imposibil ca o persoană să conceapă înţelepciunea, moralitatea, bunele maniere, nobleţea de caracter în forma propovaduită de acest Profet Demn de Laudă (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!). Într-o manieră deplină şi desăvârşită, Muhammad a răspândit o învăţătură cu privire la caracter şi buna purtare în ceea ce priveşte părinţii, rudele, prietenii, familia, umanitatea, animalele, plantele şi lucrurile fără viaţă. Este imposibil ca mintea umană singură să cuprindă toată acea învăţătură sau să creeze o învăţătură asemănătoare. Toate acestea indică fără echivoc faptul că acest Trimis nu a predicat aceste precepte din proprie voinţă, ci mai degrabă acestea reprezentau învăţătură şi inspiraţia primită de El de la Cel Care a creat pământul

şi cerurile înalte de deasupra şi universul cu arhitectura şi perfecţiunea sa miraculoasă.

12. Alcătuirea legislativa şi crezul religios al religiei propovăduite de Trimisul Muhamad (fie ca binecuvantarile şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!) se aseamană cu construcţia cerurilor şi pământului. Toate acestea demonstrează că Cel Care a creat cerurile şi pământul este acelaşi care a trimis această mare lege şi dreapta religie. Gradul de

inimitabilitate al legii Divine trimisă pe pământ prin persoana lui Muhammad este acelaşi ca în cazul creaţiei Divine a cerurilor şi pământului. Căci tot aşa cum umanitatea nu poate crea acest univers, în aceeaşi măsură umanitatea nu poate concepe o lege asemenea

legii lui Allah, revelată prin Supusul şi mesagerul Său Muhammad (fie ca binecuvântările şi pacea lui Allah să coboare asupra sa!)

De Sh. Abdul Rahman Abdul Khaliq

SITUATII SPECIFICE PENTRU FEMEI

                     SITUATII SPECIFICE

                         PENTRU FEMEI

Existå 3 situatii specifice pentru femei:

1. Menstruatia (ciclul) (Hayîz);

2. Låuzia (Nifas);

3. Sângerarea vaginalå (Istihaza).

1. Menstruatia (ciclul) (Hayîz): Inseamnå sângele care se scurge, în perioade de timp fixe, din uterul unei femei ajunse la pubertate. Începe cel mai devreme la 9 ani şi se terminå cel mai târziu la 55 de ani. Acest sânge se numeflte sânge menstrual, iar starea respectivå se numeşte

menstruatie;

2. Låuzia (Nifas): Imediat dupå ce naşte, femeia eliminå din uter sânge. Acest sânge se numeşte sânge de låuzie;

3. Sângerarea vaginalå (Istihaza): Sângerarea vaginalå înseamnå sângerarea care tine mai putin de 3 zile sau mai mult de 10 zile. Dacå la femeia låuzå se scurge sânge mai mult de 40 de zile, acest sânge este istihaza.

Pentru sângele de dupå naştere nu existå o perioadå determinatå. La unele femei dupå naştere, pot apare sângeråri ce se pot oprii de la sine sau se poate så nu sângereze deloc. Ele au obligatia imediatå de a se spåla şi de a face rugåciunea (namaz) sau alte obligatii rituale.

Perioada cea mai lungå a sângerårii de dupå naştere este de 40 de zile. La femeia care naşte gemeni, zilele de scurgere ale sângelui se socotesc de la naşterea primului copil.

Chiar dacå perioada menstruatiei este mai micå sau mai mare, perioada de curåtenie (tuhur) începe din prima zi de dupå menstruatie. Ex. În cea mai scurtå perioadå a menstruatiei, adica de 3 zile, dacå în prima zi şi a treia zi vine sânge şi în a doua zi nu vine, şi aceastå a doua

zi se socoteşte la zilele de la menstruatie. Pentru a constata sfârşitul menstratiei trebuie ca scurgerea så aibå culoarea albå.

La unele femei zilele de menstratie nu sunt fixe. De ex. O lunå poate dura 6 zile, altå lunå 5 zile. În aceastå situatie în ziua a cincea femeia se spalå, îşi face rugåciunea (namaz), dar nu poate întretine relatii sexuale.

La unele femei musulmane zilele menstruatiei pot fi determinate. De ex. În fiecare lunå poate dura 6, 7 sau 9 zile. Durata unui ciclu se poate determina dupå prima lunå. Astfel, dacå la o fatå primul ciclu a tinut 7 zile, se considerå cå are ciclu de 7 zile. In unele situatii, zilele determinate de ciclu se pot schimba. Pentru schimbarea unui ciclu se considerå opusul a douå cicluri. O femeie care în fiecare lunå are un ciclu de 6 zile, apoi doua luni consecutiv are un ciclu

de 8 zile, se considerå cå are un ciclu de 8 zile.

             LUCRURI INTERZISE IN PERIOADA DE

                 MENSTRUAtIE ŞI DE LÅUZIE

1. A face rugåciunea (namaz). Femeile care sunt în perioada de menstruatie sau de låuzie nu pot face rugåcinea. Rugåciunile neîndeplinite în asemenea situatii nici nu se recupereazå dupå aceea. Nu se pot face nici recitåri din Coran şi nici prosternåri impuse prin recitarea anumitor

versete din Coran (tilavet) Nici nu se pot face prosternåri de recunoştintäå (flukur secde). Dar, dacå doresc, atunci pot face pomeniri, spunând “Estagfirullah, Subhanallah, Elhamdulillah”.

2. A Tine post. In perioade de menstruatie şi låuzie nu se poate tine post (oruç). Dar postul Ramadanului trebuie recuperat dupå aceea.

3. Citirea din Coran. Se pot recita numai versetele care au ca scop mentiuni, elogii sau rugi. Versetele care contin porunci sau înştiintåri, chiar dacå au ca scop mentiuni, elogii sau rugi, nu pot fi citite.

4. A pune mâna pe Coran (chiar dacå este vorba de un verset.). Nu se pune mâna pe un verset chiar dacå este tipårit separat pe o foaie de hârtie, pe o bucatå de pânzå sau este atârnat pe perete. Poate atinge numai cu o învelitoare nelipitå şi fårå cusåturi. Este interziså atingerea cu mâneca îmbråcåmintii.

5. A intra în moschee (se poate intra în templu sau în medrese-şcoli).

6. A merge în pelerinaj la Mekka;

7. A întretine relatii sexuale cu sotul ei;

8. Este permis så doarmå în acelaşi pat cu sotul.

Sotul nu se poate folosi de partea dintre orificiul ombilical şi genunchi a sotiei. Nu se întâmplå nimic dacå gåteşte şi se månâncå din ceea ce gåteşte şi se bea apa care a råmas dupå ceea ce a båut ea.

Sursa: İLMİHAL

Curatirea locului şi a corpului pentru rugaciune

                                                            CURÅTENIA LOCULUI

                                                         (NEGEÂSETTEN TAHARET)

A doua conditie a rugâciunii este curåtenia locului. Cu alte cuvinte, dacå pe locul unde se va face rugâciunea, pe corp sau pe îmbråcåminte existå murdårie care constituie o piedicå pentru ritualul rugåciunii, aceastå murdårie trebuie curåtatå.

Murdåria poate fi de doua feluri:

1. Murdårie mare (galiz): excremente umane, urina, dejectiile, saliva animalelor ale cåror carne este interziså a se consuma; dejectiile påsårilor de curte, precum gåina, gâsca, rata; sângele, puroiul, sperma, voma, vinul sau alte båuturi interzise. Mai mult de 3,2g din murdåriile solide şi cât cåuşul palmei din cele lichide pot fi piedici în calea rugåciunii;

2. Murdårie micå (hafif): urina de cal, dejectiile animalelor domestice şi sålbatice a cåror carne este permiså a se consuma. In cazul acestor murdårii, nu este permiså rugåciunea namaz-ul dacå organul atins sau îmbråcåmintea au o patå mai mare de 1/4.

                                                             Istinja, Istinka, Istibra

Istinja înseamnå curåtirea locului dupå efectuarea necesitåtilor fiziologice.

Istinka înseamnå curåtirea temeinicå a locului prin ştergerea cu ceva potrivit, spålarea cu apå, apoi uscarea.

Istibra înseamnå ca bårbatii, pentru eliminarea completå a urinei, trebuie så-şii scuture organul, så tuşeascå, så umble câtiva paşi sau så se aplece.

Sursa:İLMİHAL

ARABİİ İNAİNTE DE MOHAMMED (s.a.v.)

  İntre Africa şi  Asia,apartinind geografic inca la Asia,este situta peninsula Arabia, care dupa formatıunea terıtorıala, flora, faunaşi clima ei formeazao aşa zisa punte intre cele doua continente susamintite.Teritoriul acestei peninsule este de rei ori mai maredecit Romaniaşi Ausria laun loc şi totusi are numai citeva milioane de locuitori, fiindca pamintul estefoare putin roditor. İnauntrul

peninsulei este o tara din cele mai putincunoscute de pe faa paminului.

  Fiind despartit de Siria şi babilonia prin pustiu, acestpamint nu era prea expus mişcarilor popoarelor din antichitate, numai ArabiaSudica statea in contact mai viu cu lumea. Aici se afla İemen, Arabia şi Saba,cea vestia prin mituri, şi de aici s-a intemeeat imparatia abessynica caruntain vechime, şi cind au ajuns Sassanizii la culmea puterii lor, cucerira ArabiaSudica. Totuşi şi in nordul Arabiei principatele cele mai mici erau subsatpinirea imparatilor bizantini şi sub cea a Chorsoenilor perşi. İnauntrultarii, insa de la Negjşi pina la Marea Roşietraiau semitiile arabice, cea mai mare pare Beduinii (locuitorii pustiului),traiau ca nomazi in corturi, şi paşteau vitele din paşune in paşune dupa cumera anotimpul. O mica parte dintre ei sau stabilit in oraşe şi faceau negot cucaravanele pina la Siria,İemen şi limanul Persic. O oarecare intocmire politica sau conştiinta nationalanu se formase intre ei.

  İntre beduini sedadeau lupte veşnice, care erau limitate numai prin unele legi severe, nescrise:razbunarea de singe sau pacea in decursul unor luni sfinte. Pe linga cea maimare simplitate patriarhla a datinilor şi virtutilor, precum e ospitalitaeadarnica, cavalerismul şi vitejia, mai staruiau la acest popor şi hotia,cruzimea singeroasa, betia şi hazardul.

   Femeea ocupa la eio treapta de tot inferioara şi divortul se intımpla cıt aı bate dın palme. Fiierau intimpinati cu binecuvintare, iar fiicele ca blestem, adesea acestea seingropau de vii la naştere. De altfel, simtul familial şi conştiinta desemintie erau foarte dezvoltate. Daca un individ era ocarit intr-un fel elneaparat era apara de ceilalti din familia lui.

   İntre arte er acelemai dezvoltate poeziile de preamarire a voinicilor şi a cailor. Poeziile antemohammedene sunt cele mai frumoase din literatura araba. Arta scrisului aaparut in Arabia, cu putin timp inainte de Mohammed (s.a.v.), din Siria; dar nuera erenul necesar pentru indeletnicire ştiintifica.

   Deşi arabii erauizolati din toate partile, totuşi ei nu erau autohtoni, cel putin dupa traditialor proprie, ci erau cuceritori veniti din nord. Dupa limba lor faceau partedin marea familie de popoare semitice, iar cele mai nobile semintii ale lor,mai cu seama cele care au emigrat ulterior, pretindeau ca-şi trag originea deia İsmael, fiul nelegiuit al lui Avraam. Cultul lor originar era Sabeismulchaldeik – adorarea stelelor, care insa pe timpul lui Mohammed (s.a.v.)

Degradase ş ise risipise cu totul. Pe linga Allah,zeul celmai inalt, care juca un rol secundar, avea fiecare semintie şi zeul saupropriu. İngerii  se considerau şi seadorau drept fiicele lui Allah, ş ipe linga ei mai venea inca o treapta defiinte supranaturale: duhurile – Gjinn sau Geni (in araba), care erau demonibuni sau rai, de buna seama personificari ale puterilor naturii.

   Pe linga aceastamai credea Arabi inca in fermecatoare şi fermecatori, dar cu privire la lumeade apoi, la viata de dupa moarte, la e ise pastrau mai putine urme. Pe timpullui Muhammed (s.a.v.), in privinta religioasa domnea un indeferentism foartemare şi de idea de Dumnezeu, cea inainte mult mai curata, se reduse lasuperstitii şi la fetişism, inca un conemporat al lui Mohammed (s.a.v.) spunea:‘’ Unde vedeau ei o piatra, se inchinau la dinsa, iar cada lipsea, mulgeau ocamila petse o movila de nisip ş ise inchinau la aceasta’’. Unul din cele maiinsemnate obiceiuri ale adorarii ii constituiau la ei pietrele sfinte, intocmaica şi cele mai multe popoare semitice, o considerare deosebita o constituiameteorul cel negru de la Kaba,templul cel patrat din Mekka in Hagjas. Acest meteor parea sa fi fost adus luiAvraam de ingerii din rai, cind a rezidit el Kaba, pe care o zidise mai intii Adam,dupa un prototip ceresc. Metteorul insaşi se credea ca a fost alb la inceput.İn fiecare an se organizau pelerinaje mari la Kaba, al carei pamint era declarat sfint, atitpentru oameni, cit şi pentru animale. İn Kaba insasi, cultul celorlalte zeitatiarabice era cenraliza ca intr-un ‘pantheon’, deoarece chipurile tuturorzeitatilor semintiilor arabice erau aşezae dupa numarul zilelor anului, lingachipurile lui Avraam şi israel. Pe cind kaba data din cele mai vechi timpuri,oraşul Mekka sau Beka data din timpuri mult mai noi. İn secolul aş cincilea alerei creşine Kusai, un stramoş al lui Mohammed (s.a.v.), in aliana cu Koreişitii, un ram al semintieibeduinice Kinana, rapi Kaba de la pazitorii ei de pe atunci şi indupleca peKoreişiti sa se stabileasca in valea mekana cea fierbinte de arşita soarelui şineroditoare. Pazirea Kaabei, precum şi privilegiul de a ingriji peregrinii cuprovizii şi apa, ramase in familia lui Kusaicu drept de moştenire, din carefamilia isi ciştigara cea mai mare glorie, doua case, şi anume casa Abd Şem, dela care deriva califii omaiiadici, şi casa Haşim care pe timpul lui  Mohammed (s.a.v.), ajunse la mare saracie inurma darniciei marinimoase.

İntroducerea din cartea ‘’CORANUL ‘’ traducerea din Araba :dr. Silvesru Octavian İSOPESCUL

Haram in domeniul Casei

DOMENIUL CASEI

Locuinta sau casa îlprotejazã pe om de potrivniciile naturii. În ea el se simte eliberat de multedin restrictiile societãtii, odihnindu-şi atât trupul cât şi sufletul. Deaceea, Allah Preaînaltul a grãit, referindu-se la binefacerile Sale fatã derobii Sãi:

“Şi Allah v-a fãcut caselevoastre spre locuintã” (An-Nahl: 80).

Profetul - Allah sã-lbinecuvânteze şi sã-l miluiascã! - iubea casa încãpãtoare, socotind aceasta afi unul din elementele confortului în aceastã lume, cãci a zis el: “Patru sunt[motivele] de fericire: muierea bunã, locuinta încãpãtoare, vecinul bun şianimalul de cãlãrie liniştit”. Aspecte ale luxului şi ale exagerãrii şirisipei, pe care Coranul le-a respins, sau aspecte ale idolatriei, împotrivacãrora religia monoteistã (Islamul) a luptat prin toate mijloacele, sunt strictcriticate.

Vasele de aur şi de argint 

Din aceastã cauzã, Islamul ainterzis folosirea vaselor de aur şi de argint şi a şervetelor şi fetelor demasã din mãtase purã în casele musulmane. Profetul - Allah sã-l binecuvântezeşi sã-l miluiascã! - i-a amenintat cu pedepse aspre pe cei care se vor abate dela aceastã cale. Muslim a relatat în Sahih-ul sãu, preluând de la Umm Salama - Allah fiemultumit de el! - care a spus cã Profetul - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-lmiluiascã! - a zis: “Acela care mãnâncã şi bea din vase deaur şi argint este ca şi cum ar înghiti în burta lui focul Gheenei”.

Al-Bukhari a relatat cãHuzayfa a zis: Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã!- ne-a oprit sã mâncãm şi sã bem din vase de aur şi de argint, sã îmbrãcãmhaine de mãtase sau sã şedem pe mãtase, zicând: “Ele sunt pentru ei [pentrunecredincioşi] în aceastã lume şi vor fi şi pentru noi în Lumea de Apoi”. Ceeace a fost interzis a fi folosit a fost interzis şi sã fie pãstrat în casã caobiect de podoabã.

Interdictia referitoare lavase şi la şervete, precum şi la celelalte obiecte confectionate dinmaterialele despre care este vorba, se referã atât la bãrbati cât şi la femeideopotrivã. Explicatia acestei orânduieli este aceea cã ea priveşte ferireacasei însãşi de obiectele luxului urât. Şi cât de minunate sunt vorbele pe carele-a spus Ibn Quddama: “Aceastã discutie se referã la bãrbati şi la femeideopotrivã, cãci motivul interzicerii acestor obiecte este evitarea risipei,trufiei şi frângerii inimilor oamenilor sãraci. S-a permis însã femeilor sã seîmpodobeascã la nevoie, exclusiv pentru sotii lor. S-a spus: Dacã motivul ar fifost cel pe care l-ati pomenit, ar fi fostinterzise vasele de safir şi altele asemãnãtoare, care sunt mai scumpe decâtaurul şi argintul. Am rãspuns: Cei sãraci nu le cunosc pe acestea şi înconsecintã inimile lor nu se frâng dacã cei bogati le-ar folosi, dupã ce le-aucunoscut, dar întrucât ele sunt atât de putine încât nu pot fi folosite cavase, nu a mai fost nevoie ca interzicerea lor sã fie mentionatã. “Îngerii nu intrã în casa încare se aflã statuete sau picturi”.

Savantii teologi au zis cãîngerii nu intrã în casa în care se aflã o reprezentare picturalã pentru cã celcare detine aşa ceva se aseamãnã cu necredincioşii pãgâni, deoarece ei detin încasele lor chipuri pe care le preamãresc, în vreme ce îngerii urãsc acest lucruşi nu mai intrã în casele lor. Islamul i-a interzis credinciosului musulman sãconfectioneze statuete, chiar dacã le-ar face pentru nemusulmani. Profetul -Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - a zis: “Aceia care fac astfel dechipuri se vor afla printre oamenii mai aspru chinuiti în Ziua de Apoi”.

Iar într-o altã relatare sespune: “Aceia care imitã fãpturile lui Allah”.

Şi a mai spus Profetul -Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - “Aceluia care a fãcut un chip ise va porunci în Ziua de Apoi sã sufle în el pentru a-i da suflet şi nu va izbutiniciodatã sã-i dea suflet”. Aceasta înseamnã cã i se va cere sã-i dea viatã cuadevãrat, iar aceastã cerere va fi pentru a-i arãta cã este neputincios şipentru a-l dojeni.

Explicatia interzicerii statuilor 

Unul din motiveleinterzicerii statuetelor, dar nu şi singurul, este apãrarea monoteismului şirãmânerea departe de idolatrii care fac chipuri şi idoli cu mâinile lor,socotindu-i dupã aceea sfinti şi stând smeriti dinaintea lor. SusceptibilitateaIslamului fatã de apãrarea monoteismului de orice bãnuialã de idolatrie a ajunsla punctul culminant. Şi Islamul are dreptate sã fie atât

de precaut şi de susceptibil,cãci existã comunitãti care au fãcut pentru mortii şi pentru sfintii lorchipuri care sã le aminteascã de ei, iar treptat au ajuns sã le socoteascãsacre şi sã le transforme în zeitãti pe care le adorã în locul lui Allah, rugându-sela ele, temându-se de ele şi cãutând binecuvântarea la ele, aşa cum s-aîntâmplat cu Wudd, Suwa’, Yaghuth, Ya’uq şi Nasr.

Modul în care Islamul eternizeazã marile personalitãti

S-ar putea ca cineva sã zicã:oare nu se cuvine ca natiunea sã-şi exprime recunoştinta fatã de marilepersonalitãti care au scris prin opera lor pagini glorioase de istorie,înãltându-le statui care sã aminteascã generatiilor viitoare de meritele şi degloria lor, având în vedere cã de multe ori memoria popoarelor uitã?

Rãspunsul este cã Islamulurãşte exagerarea în preamãrirea personalitãtilor, oricât de înaltã ar fi fostpozitia lor, atât în timpul vietii, cât şi dupã moarte. Profetul - Allah sã-lbinecuvânteze şi sã-l miluiascã! - a zis: “Nu-mi aduceti laude, aşa cum i-auadus creştinii lui Isus, fiul Mariei, ci ziceti [despre mine]: robul lui Allahşi Trimisul Sãu”. Au vrut sã se ridice în picioare, când l-au vãzut, în semn desalut şi pentru a-l mãri, însã el i-a oprit, zicând: “Nu vã ridicati înpicioare, aşa cum se ridicã nearabii [pentru cãpeteniile lor] pentru a sepreamãri unul pe altul!” El a prevenit comunitatea lui sã nu exagerezeaducându-i elogii dupã moarte, zicând: “Nu faceti din mormântul meu [un loc de]sãrbãtoare!” şi s-a rugat Domnului sãu, zicând: “Doamne, nu face din mormântulmeu un idol care sã fie adorat!” Nişte oameni au venit la Profet - Allah sã-lbinecuvânteze şi sã-l miluiascã! - şi i-au zis lui: O, Trimis al lui Allah!..O, cel mai bun dintre noi, fiu al celui mai bun dintre noi! O, stãpân al nostruşi fiu al Stãpânului nostru! ...Dar el i-a întrerupt şi le-a zis: “O, voioameni! Vorbiti [cu mine] aşa cum vorbiti între voi, şi sã nu vã ispiteascãşeitan! Eu sunt Muhammed, robul lui Allah şi Trimisul Sãu, şi nu vreau sã mãînãltati mai sus decât este pozitia mea pe care m-a aşezat Allah Preamãritul şiPreaînaltul!”

Aceasta este atitudineareligiei fatã de preamãrirea oamenilor. Ea nu acceptã sã se înalte statuipentru unii oameni, de parcã ele ar fi nişte idoli, pentru care sã secheltuiascã mii şi mii, pentru ca lumea sã arate spre ele, preamãrind şivenerând chipurile lor.

YUSUF AL-QARDAWI

POZITIILE RUGÅCIUNII

POZITIILE RUGÅCIUNII

(NAMAZIN RUKUNLERI)

Sunt în numår de 6:

1. Pozitia pentru ruga de început (Iftitah tekbiri);

2. Pozitia în picioare (Kîyam);

3. Lectura corectå din Coran (Kîraat);

4. Plecåciunea (Ruku);

5. Prosternarea (Sejde);

6. Ultima pozitie de aşezare (Ka’de-i ahire).

Ruga de început

Prima dintre pozitiile rugåciunii este ruga de început, adicå începerea rugåciunii cu formula “Allahu Ekber” (Allah este Cel mai Mare). În timpul rugii de început nu este permiså pronuntarea

lungitå a silabei (Aaallahu). Cine procedeazå astfel, este considerat a nu fi început rugåciunea. Dacå se procedeazå astfel în timpul efectuårii rugåciunii, atunci rugåciunea este nulå.

Statul în picioare

A doua pozitie din timpul rugåciunii este statul în picioare. Aceastå pozitie este obligatorie în rugåciunea obligatorie (farz), dar şi în rugåciunea necesarå (vacip). Celui care poate så stea în picioare nu îi este permis rugåciunea în pozitie şezândå. In afarå de rugåciunea de zori, celelalte rugåciuni facultative, pot fi fåcute şi în pozitie şezândå chiar dacå nu existå nici o scuzå. Dar cel mai bine este så faci rugåciunea stånd în picioare.

Recitarea din Coran

A treia pozitie a rugåciunii. Inseamnå recitarea unui fragment din Coran de cåtre cel care face rugåciunea, recitare cu glas atât de tare cât så se audå singur. Aceastå recitare este obligatorie

în timpul rugåciunii de dupå rugåciunea de searå (vitir namazî), în timpul rugåciunii facultative (nafile namazî), la fiecare rek’at al rugåciunilor cu douå rekat, iar la rugåciunile cu patru rek’at, e

obligatorie la primele douå rek’at. Recitarea este o traditie la ultimele douå rek’at.

Fragmentul obligatoriu de recitat este format din 3 versete scurte sau dintr-un verset lung cât 3 versete.

CAPITOLE ŞI VERSETE CARE SE RECITÅ IN TIMPUL RUGÅCIUNII 1

UNELE CAPITOLE ŞI VERSETE CARE SE

RECITÅ IN TIMPUL RUGÅCIUNII

Fatiha-i Şerife (Surat Al-Fatiha)

Euuzu billaahi mineşşeytaanir ragiym

Bismillaahi’r-Rahmaani’r-Rahyym

Elhamdu lillaahi rabbil aalemiyn* Errahmaanir rahyym*

Maaliki yeumiddin iyyake na’budu ve iyyake nesteyyn* Ihdine’ssyraatal

mustekyym* Syraatallezine en amte aleyhim* Gayril

megduubi aleyhim veled daaaalliyn* Aamiyn.

Sensul este:

In numele lui Allah, Cel Milostiv, Induråtor,

Laudå lui Allah, al lumilor Ståpânitor, Cel Milostiv, Induråtor,

In Ziua de Apoi Ståpânul Cârmuitor, Pe Tine Te cinstim, la Tine

cerem ajutor, Pe drumul drept Tu fi-ne Cålåuzitor, Drumul celor

cu care fost-ai Tu dåruitor, Nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat,

nici al råtåcitilor.

Ayetu’l-Kursi (Surat Al-Baqara-Sura Vacii)

Bismillaahi’r-Rahmaani’r-Rahyym

Allaahu laaa ilaahe illaa huvel hayyul kayyuum* Laa

te’huzuhuu sine tuhu velaa neum le huu maa fi’s-semaavaati

ve maa fil ard men zellezii yeşfeu indehuu illaa bi iznihii

ya’lemu maa beyne eydiyhim vemaa halfehum velaa

yuhutuune bişey im min ilmihii illaa bi maa şaae vesia

kursiyyuhus semaa-vaati vel erd velaa yeuuduhuu

hıfzuhumaa ve huvel aliyyul azîym.

Sensul este:

In numele lui Allah, Cel Milostiv, Induråtor

Allah! Nu este Dumnezeu în afarå de El, Cel Viu, Veşnicul!

Nici atipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din

ceruri şi cele de pe påmânt! Cine este acela care ar putea

mijloci la El fårå de îngåduinta Lui? El le ştie pe cele din fata

lor şi pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinta sa

în afarå de ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste

ceruri şi peste påmânt şi nu-I este grea påzirea lor. El

este Preainaltul, Måretul!. 

İnsfumusetarea artificiala, vopsirea parului şi lasarea barbii

“Allah le-a blestemat pe cele care îndepãrteazã dintii pentru înfrumusetare şi pe acelea care schimbã creatia lui Allah”. Unele femei se nasc cu strungãreatã, dar altele nu se nasc astfel şi recurg la pilirea dintilor lipiti pentru a-şi face strungãreatã în mod artificial, înşelându-i pe oameni şi exagerând cu împodobirea, ceea ce este respins de Islam. Pornind de la aceste hadisuri autentice, putem deduce atitudinea fatã de ceea ce astãzi se numeşte “chirurgie esteticã”, pe care a rãspândit-o civilizatia trupului şi a poftelor. Existã femei şi bãrbati care cheltuiesc sute şi mii pentru a li se modifica forma nasului, sânii etc. Toti aceştia intrã în rândul acelora pe care Allah şi Trimisul Sãu i-au blestemat, cãci aceasta provoacã chinuirea omului şi schimbarea creatiei lui Allah fãrã sã existe o nevoie care obligã sã se recurgã la o astfel de operatie, afarã de preocuparea exageratã fatã de aspectul exterior, interesul exagerat fatã de aparentã şi nu de realitate, fatã de trup şi nu de spirit.

“Dacã, însã, omul are un defect care îi provoacã dureri fizice sau psihice, aşa cum ar fi excrescentele, ori de câte ori apare într-o adunare sau poposeşte într-un loc, atunci nu este nici o blamare dacã şi le trateazã, de vreme ce se strãduieşte sã scape de un necaz care-i tulburã liniştea vietii, cãci Allah nu a prescris nimic care sã ne provoace suferintã”. Probabil cã faptul cã în hadis sunt blestemate femeile care-şi provoacã strungãrete pentru înfrumusetare confirmã acest lucru, cãci din aceasta întelegem cã este ocãrâtã femeia care face acest lucru cãutând frumusetea înşelãtoare. Dacã ea ar fi recurs la aceasta pentru a scãpa de o durere sau de un defect, n-ar fi fost nimic rãu în asta.

Subtierea sprâncenelor

Prin exagerãrile în privina înfrumusetãrii pe care Islamul le-a interzis se numãrã şi îndepãrtarea pãrului sprâncenelor, adicã pensarea, pentru a le subtia sau pentru a le îndepãrta. Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - “le-a blestemat atât pe femeia care face aceastã operatiune cât şi pe femeia care cere sã i se facã aceastã operatiune”.

“Allah le bleastemã atât pe aceea care înnãdeşte pãrul cât şi pe aceea care cere sã i se înnãdeascã pãrul”. Şi despre Asma’ s-a relatat cã a spus: O femeie l-a întrebat pe Profet -

Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - zicând: O, Trimis al lui Allah! Fiica mea a avut o boalã şi i-a picat pãrul. Eu am mãritat-o. Pot sã facã perucã? Profetul i-a rãspuns: “Allah a blestemat-o atât pe aceea care înnãdeşte [pãrul] cât şi pe aceea care cere sã i se înnãdeascã [pãrul]”. S-a relatat cã Sa’id bin al-Musaib a spus: Când Mu’awiya a venit la Medina pentru ultima oarã şi ne-a tinut predica, a scos un ghem de pãr şi a zis:

“N-am vãzut pe nimeni fãcând aşa ceva afarã de evrei. Profetul - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - a numit aceasta mãsluire”. Iar într-o altã relatare, se spune cã el le-a zis locuitorilor din Medina: Unde sunt învãtatii voştri? L-am auzit pe Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - oprind de la aceasta zicând: “Fiii lui Israel au pierit când femeile lor au fãcut asta”.

Numirea de cãtre Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã! - a acestui lucru “mãsluire” face referire la motivul interzicerii lui, cãci el este un soi de înşelare, de falsificare şi de denaturare, în vreme ce Islamul urãşte înşelarea şi se dezice de cel care înşealã în orice afacere, fie materialã fie moralã, spunând: “Cel care înşealã nu face parte din [comunitatea] noastrã”.

Al-Khattabi a spus: Amenintarea este asprã pentru astfel de lucruri pentru cã sunt înşelãtorii, iar dacã s-ar fi admis ceva dintre ele, acesta ar fi fost folosit drept mijloc pentru a socoti îngãduite şi alte feluri de înşelãtorii, precum şi pentru cã ele schimbã înfãtişarea fireascã şi la aceasta se referã hadisul lui Ibn Mas’ud în care se caracterizerazã unele femei cã sunt “Cele care schimbã fãptuirea lui Allah”.

Citatele se referã la înnãdirea pãrului cu un alt pãr, fie natural, fie artificial. Aceasta înseamnã înşelare şi mistificare, în vreme ce legarea pãrului cu o stofã, cu sfoarã sau cu altceva asemãnãtor nu este opritã.

O serie de înaintaşi au acceptat vopsirea parului în negru. Printre aceştia s-au numãrat şi companionii (sahaba) Sa’d bin abi Waqqas, ‘Uqba bin ‘Amer, Al- Hasan, Al-Husayn, Jarir şi altii. Dar unii învãtati nu au acceptat vopsirea cu negru decât în timpul luptei, pentru a-i speria pe adversari, care îi vedeau pe toti oştenii musulmani cu înfãtişarea de tineri. Iar în hadisul relatat de Abu Dhurr se spune: “Lucrurile cele mai potrivite cu care schimbati pãrul cãrunt sunt (plantele) hinna’ şi katm”. Iar ‘Anas a relatat cã, “Abu Bakr se vopsea cu hinna’ şi cu katm, iar Omar se vopsea numai cu hinna’ ”.

Lãsarea bãrbii

De chestiunea de care ne ocupãm se leagã şi lãsarea bãrbii sã creascã. Al-Bukhari a relatat în legãturã cu aceasta preluând de la Ibn Omar, care l-a auzit pe Profet - Allah sã-l binecuvânteze şi

sã-l miluiascã! - zicând: “Deosebiti-vã de politeişti, lãsati bãrbile sã vã creascã şi scurtati-vã mustãtile!”. Hadisul ne dezvãluie motivul acestei porunci, aceasta fiind deosebirea de politeişti, avându-se în vedere prin ei magii care se închinau la foc. Aceştia îşi

tãiau bãrbile, iar unii dintre ei, chiar şi le rãdeau. Profetul le-a poruncit musulmanilor sã se deosebeascã de ei, pentru a le educa independenta personalitãtii şi pentru a se distinge sub aspectul înfãtişãrii exterioare şi al convingerilor, pe lângã faptul cã în raderea bãrbii este o rãzvrãtire împotriva firii şi o asemãnare cu

femeile, deoarece barba este unul dintre semnele distinctive ale bãrbãtiei.

Lãsarea bãrbii sã creascã nu înseamnã cã nu se taie absolut nimic din ea, fiindcã aceasta ar putea duce la lungirea ei nefireascã şi l-ar putea incomoda pe cel care o poartã. Dimpotrivã, lungimea şi lãtimea ei trebuie ajustate, aşa dupã cum a relatat At-Tirmizi într-un hadis şi aşa cum procedau o parte dintre înaintaşi. ‘Ayyad a zis: “Raderea bãrbii şi retezarea ei nu sunt recomandabile, dar ajustarea lungimii şi lãtimii ei, atunci când creşte prea mare, sunt

preferabile”.

Aşadar, existã trei pãreri în legãturã cu raderea sau neraderea bãrbii:

- o pãrere dupã care raderea bãrbii este interzisã, sustinutã de Ibn Taymiyya şi de altii;

- o pãrere dupã care raderea bãrbii nu este recomandabilã, sustinutã de ‘Ayyad în Fath al-Bari, fãrã a fi confirmatã şi de altii;

- o pãrere dupã care raderea bãrbii este permisã, sustinutã de unii savanti teologi din aceastã epocã.

Probabil cã pãrerea cea mai apropiatã de adevãr şi mai justã este calea de mijloc, adicã aceea care afirmã cã raderea nu este recomandabilã, pentru cã porunca datã de Profet în aceastã privintã nu se întelege ca o obligatie categoricã, chiar dacã aduce argumentul deosebirii de necredincioşi. Cel mai apropiat exemplu asemãnãtor cu aceastã situatie este cel referitor la vopsirea pãrului cãrunt, pentru deosebirea de evrei şi de creştini, dar unii companion

(sahaba) nu şi-au vopsit pãrul, ceea ce dovedeşte cã aspectul acesta a fost considerat facultativ (nafile). Este adevãrat cã nu s-a transmis despre nici unul dintre înaintaşi cã el şi-ar fi ras barba, dar aceasta se datoreazã probabil faptului cã nu aveau nevoie sã şi-o radã, pentru cã face parte din obiceiul lor.

YUSUF AL-QARDAWI